Unde vor fi judecate procesele pe clauze abuzive, inclusiv pentru credite bancare

Unde vor fi judecate procesele pe clauze abuzive, inclusiv pentru credite bancare
Publicat: 25/09/2013, 17:54
Actualizat: 25/09/2013, 17:54

Procesele având pe rol denunțarea clauzelor considerate abuzive din contractele de prestări servicii, inclusiv pentru credite bancare, vor fi judecate doar la nivelul instanțelor superioare sau de o instanță specializată unică, iar judecătorii vor fi „instruiți” pentru aplicarea „armonizată” a legii.

Procedura este prezentată în scrisoarea de intenție transmisă de Guvern către Fondul Monetar Internațional (FMI) pentru încheierea unui nou acord și prezentată recent de MEDIAFAX.

„Pentru că menținerea disciplinei creditării în rândul debitorilor contribuie în mod semnificativ la îmbunătățirea stabilității financiare, vom depune toate eforturile pentru a evita adoptarea de inițiative legislative care ar submina disciplina creditării. Totodată, pentru a evita amenințarile la adresa stabilității financiare, autoritățile se vor consulta pe larg cu toate părțile implicate relevante, ținând seama și de analiza impactului pe care l-ar avea noile prevederi privind clauzele abuzive în Legea de aplicare a Codului de Procedură Civilă, finalizată de BNR.

Autoritățile vor asigura judecarea cazurilor ce implică astfel de clauze abuzive de către instanțe superioare sau de către o instanță specializată unică și vor lua toate măsurile ce se impun pentru a asigura o aplicare armonizată a acestor prevederi, cum ar fi instruirea judecătorilor”, este angajamentul Guvernului inclus în document.

La finele lunii iulie,șeful misiunii FMI în România, Andrea Schaechter, a declarat, la București, că măsura prin care clauzele abuzive ale creditelor bancare ar urma să fie denunțate în instanță și eliminate din contracte poate submina sistemul financiar, afectând milioane de deponenți, astfel că trebuie găsit un echilibru între protecția debitorilor și stabilitatea sectorului.
„În mod clar trebuie să se găsească un echilibru aici. Pe de o parte, trebuie protejați cei care au luat credite bancare, dar pe de altă parte trebuie să ținem seama și de stabilitatea sistemului financiar. Înțeleg că se face un studiu de impact de către BNR pentru că avem, pe de o parte, protecția celor care s-au împrumutat și, pe de altă parte, stabilitatea sectorului financiar. Acestea merg mână în mână, pentru că, dacă această măsură ar submina sistemul financiar, din nou avem milioane de persoane, cu depozite în bănci, care ar putea fi afectate.

Deci ar trebui să balansăm cumva aceste efecte”, a spus oficialul FMI.
În urmă cu o săptămână, Guvernul a aprobat înființarea unui tribunal comercial în București, care se va ocupa de litigiile din mediul de afaceri, cum ar fi cele privind insolvența și concurența neloială, urmărindu-se judecarea cu celeritate a cauzelor în domenii sensibile.
Secretarul de stat în Ministerul Justiției Florin Moțiu declara că Înalta Curte de Casație și Justiție nu dorește să preia procesele colective privind clauzele abuzive din contractele de credit, iar o soluție ar putea fi Tribunalul Comercial. La acel moment, oficialul Ministerului Justiției nu excludea o nouă amânare a legiferării.

În ședința de miercuri a Guvernului, Ministerul Justiției a propus amânarea până la 1 februarie 2014 a posibilității denunțării clauzelor abuzive din contractele, dar Executivul, pe fondul unor discuții inclusiv cu caracter politic, a decis să nu aprobe actul normativ, astfel că prevederile legale privind denunțarea acestor clauze vor fi aplicate de la 1 octombrie 2013.
Premierul Victor Ponta a confirmat pentru MEDIAFAX decizia Guvernului de a nu mai amâna posibilitatea denunțării clauzelor abuzive.

La începutul acestui an, Guvernul a decis, prin ordonanță de urgență, aprobată în ultima zi înaintea vacanței parlamentare, când mai putea emite astfel de acte normative, ca articolul din Codul de procedură civilă care oferă posibilitatea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) sau asociațiilor de protecție a consumatorilor să denunțe în instanță clauzele abuzive și să le elimine din toate contractele de prestări servicii, inclusiv credite bancare, să fie amânat până la 1 iulie 2013.

Amânarea a intervenit la solicitarea expresă a misiunii Fondului Monetar Internațional, care a motivat că nu există un studiu de impact asupra sistemului bancar. O astfel de condiționalitate a mai fost introdusă în scrisorile de intenție din anul 2010, când experții internaționali au cerut modificarea OUG 50/2010, care obliga băncile la transparentizarea costurilor din contractele de creditare.
Miza proceselor colective rezidă în faptul că băncile vor fi obligate, odată cu introducerea în noul Cod Civil a acestui tip de procese, să modifice în toate contractele de creditare clauzele care ar fi considerate abuzive de instanțe printr-un astfel de litigiu.

Ulterior, în luna iunie, BNR a trimis Guvernului studiul de impact din care rezultă că băncile ar putea avea pierderi de aproape 5 miliarde lei (peste 1 miliard euro) din introducerea proceselor colective privind clauzele abuzive practicate în contractele de creditare din relația cu populația.
Pe acest fond, posibilitatea denunțării clauzelor abuzive a fost din nou amânată, de data aceasta până în luna octombrie, în Parlament, printr-un amendament introdus de către deputați la votarea proiectului de lege pentru punerea în aplicare a Codului de procedură civilă.

În ambele situații, BNR s-a opus inițiativelor legislative și a făcut lobby pe lângă Guvern și FMI pentru a nu valida acte normative care ar aduce pierderi în sistemul bancar, motivând că ar putea fi pusă în pericol stabilitatea financiară.

Banca Națională a transmis Ministerului Justiției și un rezumat al studiului de impact privind procesele colective, arătând că acestea ar putea avea un impact semnificativ asupra rezultatelor financiare ale băncilor, dar nu ar fi în măsură să afecteze stabilitatea financiară a sistemului.
De altfel, BNR a analizat doar veniturile viitoare neîncasate și provizioanele aferente, dar nu a luat în calcul eventuale despăgubiri retroactive pentru sumele achitate de către clienți și pe care băncile ar putea fi obligate să le ramburseze.
Surse bancare au precizat că, metodologic, BNR a analizat ce credite sau tip de credite au evoluat altfel decât s-ar fi așteptat din condițiile de la originarea creditului. Acolo unde BNR a constatat că unele dobânzi, în derularea creditului, așa cum au primit date, au evoluat „inconsistent” față de prevederile inițiale, s-a considerat că există indicii de posibile acțiuni în instanță și s-au calculat anumite prejudicii, ținând cont de sentințe rezonabile.

„În note s-au menționat și calculele băncilor, care au făcut o generalizare asupra portofoliului pornind de la deciziile judecătorești pe fiecare bancă în parte. Scenariile contruite de bănci diferă foarte mult de ceea ce a analizat BNR”, au precizat sursele bancare.
BNR a inclus în rândul clauzelor abuzive ratele variabile în funcție de indicele intern de referință, considerat principalul element de contestare în cazul dobânzilor variabile, care ar fi trebuit să fie la un moment dat aproape identice indiferent de momentul de generare al creditelor.

De asemenea, BNR a identificat diferențe semnificative între marjele fixe la creditele cu dobândă variabilă legate de un indice extern.
În toate aceste cazuri s-a urmărit coerența evoluției dobânzilor de-a lungul derulării creditului. Ca un exemplu, un credit acordat în 2006, cu dobândă variabilă lagată de un indice intern de referință, ar fi trebuit să aibă în 2009 sau 2010 o rată de dobândă foarte apropiată de un credit nou acordat de bancă la acele momente, întrucât condițiile macroeconomice și de piață erau similare pentru toate creditele, indiferent de momentul acordării.
BNR nu a făcut o analiză a modului de calcul a anuităților.

La o pierdere potențială (venituri neîncasate și provizioane) de 4,8 miliarde lei, rata solvabilității pe sistem ar scădea însă cu 2,5 puncte procentuale, în condițiile în care nicio bancă nu ar intra sub pragul minim de 8%, având în vedere condițiile prudențiale și contabile din prezent.
Pe de altă parte, simularea realizată de bănci pornind de la cele mai severe sentințe pronunțate de instanțe relevă o cifră mult mai mare chiar și în cazul dobânzilor viitoare neîncasate. Băncile consideră că riscă pierderi de până la 10 miliarde de lei, de trei ori mai mult decât a calculat banca centrală.
Mai mult, extinzând analiza la posibile plăți retroactive, băcile au calculat pierderi din dobânzi și comisioane de circa 24 de miliarde de lei, cu mult peste simularea BNR. Totuși, aceste cifre au fost obținute plecând de la cele mai dure sentințe pronunțare de instanțe, cum ar fi anularea totală a dobânzii și rambursarea integrală a plăților în contul dobânzilor, caz în care clientul ar urma să plătească doar principalul.

Simularea BNR a avut în vedere toate clauzele care ar putea fi declarate abuzive de instanțele de judecată, inclusiv în condițiile în care contractele de credit ar fi considerate adeziuni, deci nu înțelegeri negociate. Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori prevede că pot fi declarate abuzive clauzele pentru care nu se dovedește negocierea.
Instituțiile de credit, sprijinite de BNR, susțin că procesele colective împotriva băncilor privind clauzele abuzive din contractele de creditare ar putea să aibă cale de atac la Înalta Curte de Justiție și Casație, ca o excepție de la lege, pentru că deciziile în astfel de spețe privesc o masă largă de populație.
Potrivit Codului Civil, aceste procese ar urma să aibă ca primă instanță Tribunalul, iar sentința definitivă să fie pronunțată de Curțile de Apel.

În cazul în care Guvernul ar accepta să legifereze o excepție în acest sens, prevederea nu ar putea viza doar băncile, ci toate procesele între consumatori și furnizori, pentru a nu se crea discriminare. O astfel de măsură ar putea aduce la Înalta Curte de Casație și Justiție mii de procese între populație și furnizori de electricitate, telefonie, sau apă și canalizare.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat în urmă cu o lună că clauzele abuzive reclamate de debitorii băncilor sunt cuprinse în contracte pe care clienții le-au semnat și pe care trebuie să și le asume, arătând totodată că atât stabilitatea sistemului financiar-bancar, cât și deponenții trebuie protejați.

Oficialul BNR a arătat că în cazul unor pierderi semnificative din acțiuni colective pe clauze abuzive vor fi afectate resursele viitoare ale băncilor, iar băncile vor scumpi acele tipuri de credit pentru care au fost penalizate, întrucât vor internaliza în cost riscul unei pierderi.
Săptămna trecută, viceguvernatorul Băncii Naționale Bogdan Olteanu a declarat la rândul său că BNR consideră că băncile ar putea să negocieze cu clienții pe clauzele considerate abuzive și să încheie înțelegeri cu aceștia pentru a evita procese colective în instanță, care ar presupune consum de timp și bani pentru toți cei implicați.

Cele 40 de instituții de credit de pe piața românească au încheiat anul trecut cu pierderi cumulate de 2,3 miliarde lei, triple față de 2011.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal